Turneu final în Liga Campionilor cu CSM București și SCM Rm. Vâlcea direct calificate? Ultimul scenariu care circulă printre cele mai puternice formații din Europa

Redactor:
Marius Hutu
Turneu final în Liga Campionilor cu CSM București și SCM Rm. Vâlcea direct calificate? Ultimul scenariu care circulă printre cele mai puternice formații din Europa
  • Publicat:

Federația Europeană de Handbal a anunțat zilele trecute un studiu de fezabilitate pentru reluarea competițiilor pe plan continental, calificări la turneele finale și cupe europene. Cu această ocazie, forul a anunțat că turneele Final Four ale Ligii Campionilor se vor desfășura în 22-23 august (masculin) și 5-6 septembrie (feminin). În ultimele zile a apărut însă un nou scenariu, studiat inclusiv de EHF, cu turnee finale extinse la 8 echipe!

Mai mulți oficiali și-au exprimat nemulțumirea cu  proiectul EHF, de a programa turneele Final Four în august, respectiv septembrie, pentru că s-ar desfășura peste sezonul 2020-2021, iar mai toate cluburile se vor despărți de unii sportivi, antrenori și vor aduce alții, începând cu 1 iulie 2020. Așadar, structurile echipelor care ar accede în Final Four nu ar mai coincide cu cele care au făcut posibil acest lucru. Este și cazul celor trei cluburi românești aflate încă în competiție, CSM București, SCM Rm. Vâlcea și Dinamo București.

Final Four al Ligii Campionilor cu opt echipe în sezonul 2019-2020?

Astfel, potrivit unor informații ProSport, s-a născut ideea unui Final Four cu opt echipe pentru a duce la bun sfârșit sezonul 2019-2020 până la 30 iunie 2020! La feminin nu s-ar mai juca niciun tur de calificare, ci toate cele opt echipe calificate în sferturile de finală ar merge direct la turneul final din Budapesta. Sferturile de finală s-ar juca într-o singură manșă și ar mai trebui efectuată o tragere la sorți pentru cum se vor împerechea echipele în semifinale. Acest turneu Final Four de opt echipe ar urma să se desfășoare pe parcursul a 4 zile, în săptămâna dedicată inițial sferturilor de finală (15-21 iunie).

REMUS BADEA / MEDIAFAX FOTO

În acest scenariu, CSM București și SCM Rm. Vâlcea ar fi calificate direct și ar avea un singur joc la dispoziție pentru a merge mai departe cu Gyor, respectiv Metz.

La masculin, optimile de finală ale Ligii Campionilor ar urma să se desfășoare în 8-14 iunie, când erste săptămână liberă anunțată de EHF, apoi să se treacă la turneul final cu 8 echipe, programat în săptămâna dedicată sferturilor de finală (22-28 iunie).

La masculin sunt deja două echipe calificate Kiel și Barcelona. În optimile de finală a acces și Dinamo, care ar urma să înfrunte PSG. Tabloul jocurilor este deja stabilit până la finală.

În acest scenariu, EHF și-ar duce la bun sfârșit competițiile, în timp ce planurile cluburilor nu ar mai fi amestecate. Există totuși un mare semn de întrebare, dacă Budapesta și Koln, gazda celor două turneele finale, ar fi de acord cu această extindere, mai ales în contextul în care aceste întreceri ar urma să se desfășoare cu porțile închise! Din punct de vedere financiar, gazdele, dar și EHF ar avea de pierdut mai mult.

Talant Dujshebaev: „Contractele sunt în derulare până pe 30 iunie și nu le poți prelungi prin a-ți smulge degetele”

Scenariul prezentat de ProSport a fost susținut deja public, spre exemplu, de Talant Dujshebaev, antrenor al echipei Vive Kielce, câștigător al Ligii Campionilor în 2016 cu clubul polonez.

Cred că este important să terminăm acest sezon, dar nu cred că disputarea turneului Final Four în august este o idee bună. Contractele sunt în derulare până pe 30 iunie și nu le poți prelungi prin a-ți smulge degetele. Dacă EHF dorește cu adevărat să termine competițiile, acest lucru trebuie făcut înainte de 30 iunie. După această dată, începe un nou sezon”, a declarat fostul mare jucător al URSS și al Spaniei.

Apoi, Talant Dujshebaev a susținut: „Dacă jucăm un Final Six a Cupei Poloniei, de ce să nu jucăm și un turneu final a Ligii Campionilor cu opt echipe în ultimul weekend din iunie? Am putea să jucăm sferturile de finală, semifinalele și finala la Köln. Dar sănătatea jucătorilor și fanilor rămâne cea mai importantă. Jucăm în spatele ușilor închise? Pentru mine, nu are rost să joc fără suporteri”.

Toate discuțiile sunt însă pur teoretice, pentru că nimeni nu poate da azi un răspuns cum va evolua pandemia de coronavirus în perioada următoare, ce măsuri de prevenție va adopta fiecare stat în parte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×